Factorii care determina si controleaza conduita alimentara nu sunt generali, ci au o specificitate subgrupala si chiar individuala, in functie de particularitati biochimice si psihologice particulare sau specifice.
Exista studii conform carora obezitatea este considerata drept cauza a diabetului, hipertensiunii arteriale, cardiopatiei ischemice. Pe de alta parte, prin studii multivariate s-a constatat ca aceiasi factori predispozanti (din mediu si genetici) pot determina atat obezitatea cat si diabetul, hipertensiunea sau cardiopatia ischemica. In opinia noastra obezitatea este o boala cu etiologie plurifactoriala, a carei evolutie cronica dezvolta (in functie de potentialul genetic sau particularitati1e metabolice) relatii de conditionare sau de determinare, cu alte afectiuni clinice care le imprima o evolutie nefavorabila. O privire succinta asupra acestor relatii va aduce clarificari asupra ratei inalte a mortalitatii ce apare in conditiile obezitatii.
Diabetul este inscris in etiologia obezitatii ca un factor important; astfel, unii clinicieni considera ca asocierea dintre supraponderalitate si diabet a fost bine stabilita in timp ce altii considera ca numai „jumatate din supraponderali devin diabetici”. Pe de alta parte se stie ca reducerea ponderalitatii scade probabilitatea aparitiei diabetului. Tot astfel s-a constatat disparitia modificarilor metabolice ale persoanelor supraponderale atunci cand greutatea lor revenea la normal. De asemenea se apreciaza ca 75% din persoanele ce prezentau diabet (cu debut la varsta adulta) si obezitate puteau renunta la medicatia antidiabetica odata cu revenirea la normo-ponderalitate.
Complicatii somatice si biochimice ale obezitatii clinice. Printre primele complicatii ale obezitatii sunt cele respiratorii. Astfel, stratul de tesut adipos care inconjoara toracele ca si presiunea intraabdominala care se exercita asupra diafragmului determina limitarea excursiilor toracice si a capacitatii respiratorii.
Ca rezultat, dispneea apare dupa eforturi reduse, uneori minime iar capacitatea de efort scade considerabil.
Artrozele si spondilozele, ca si reumatismul cronic degenerativ prezinta o inalta corelatie cu obezitatea.
Boala artrozica pare a fi influentata de obezitate pe linia etiologica, la randul ei, obezitatea, este favorizata de afectiunea artrozica, pe cale conjuncturala, prin limitarea activitatii.
Sunt prezente totodata dureri lombare si ale membrelor inferioare- genunchi si glezne. Calusuri variate la oasele membrelor inferioare dar si la nivelul centurii scapulare, completeaza tabloul complicatiilor ortopedice.
Sindroame psihopatologice pe fondul obezitatii.
Cu toate ca supozitia unui pattern al personalitatii obezului nu a fost decat partial confirmata, observatia clinica releva faptul ca persoanele obeze dezvolta, cu o incidenta remarcabila, anumite stari sau sindroame psihopatologice. Pentru a argumenta aceasta observatie este necesar sa precizam ca in „sindroamele psihopatologice” intalnite in obezitate noi inscriem: sindromul hiperfagiei nocturne, sindromul ingestiei compulsive si sindromul dismorfofobic al obezilor.
Acestea nu cuprind insa elemente de psihopatologie majora astfel incat, nu putem considera ca obezitatea ofera teren prielnic dezvoltarii tulburarilor psihice in mai mare masura decat alte afectiuni somatice.
De asemenea, investigatii psihologice, prin aplicarea unor scale de personalitate atesta faptulca persoanele obeze nu sunt mai nevrotice decat grupurile martor.
Pe de alta parte nu trebuie confundata starea nevrotica, a carei expresie clinica (in opinia psihanalizei) este obezitatea, cu manifestarile psihopatologice determinate de aceasta.
Sindromul ingestiei compulsive
Este caracterizat prin ingestia rapida, compulsiva, a unei mari cantitati de mancare, in timp foarte scurt, intr-o stare de neclintire si graba, sindromul fiind urmat, de un sentiment de culpabilitate. Fara a avea ritmicitatea sindromului hiperfagiei nocturne, ingestia compulsiva este mai net determinata de situatii psihostresante, care trebuiesc rezolvate inainte de instituirea propriu-zisa a tratamentului obezitatii.